Vecinii noştri, neo-naziştii ucraineni

„[…] nu rușii sunt cei care au adus cele mai mari nenorociri poporului român, nu rușii sunt aceia care au râvnit la teritoriile românești anexându-le. Pentru toate acestea, singurii vinovați sunt ucrainenii. Fie că făceau parte sau nu din marele imperiu sovietic”. (Mircea Druc, fost prim-ministru al Republicii Moldova)

Vă reamintim că au trecut 21 de ani de la comiterea ticăloasei nelegiuiri comise de Emil Constantinescu – ex Preşedintele României, Victor Ciorbea – ex prim ministru al României, Adrian Severin – ex Ministru de Externe al României şi Parlamentul României prin trădarea intereselor naţionale – ratificarea „Tratatului România-Ucraina”. În noaptea de 17/18 iunie1997, personalul ambasadei Ucrainei la Bucureşti a petrecut până dimineaţa.

Despre acest tratat criminal, subiect al cărţii profesorului Tiberiu Tudor, „Istoria unei trădări naţionale”, acad. Florin Constantiniu afirma : „În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului. Cartea profesorului Tiberiu Tudor dezvăluie gravele erori săvârșite de factorii decizionali ai țării în desfășurarea negocierilor și în redactarea Tratatului, precum și de parlamentarii chemați să-l ratifice. Românii trebuie să cunoască adevărul într-o problemă capitală, în care cenzura, manipulările, propaganda și presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al negocierilor și al Tratatului”.

Au trecut mai mult de 21 de ani de la această crimă naţională rămasă nesancţionată şi, deşi posibilităţile nu au lipsit şi nu lipsesc, nu i-a fost adusă nicio modificare. Românii aflaţi sub cizma ucraineană au fost părăsiţi de cârmuitorii postdecembrişti ai ţării-mamă, iar celor actuali, nu le pasă de viitorul naţiunii române. Prin jungla internetului, unde, atât informarea cât şi dezinformarea au atins cote fără precedent se vehiculează nenumărate materiale, printre care se numără şi cel pe care vi-l supunem atenţiei, din păcate, fără numele autorului, dar textul poate fi citit şi în ziarul braşovenilor[1]. De asemenea, imaginile şocante filmate ale atrocităţilor săvârşite de militarii ucraineni ai zilelor noastre par petrecute în Evul Mediu şi concurează cu cele ale ISIS[2]. După o atentă lectură şi vizionare a materialelor – fără a avea certitudine veridicităţii tuturor afirmaţiilor şi cifrele prezentate din text – lăsăm la aprecierea Măriei Sale, Cititorul să tragă concluziile, neinfluientându-l în vreun fel. Să nu uităm, totuşi, că „Până nu faci foc, nu iese fum” şi, ca să nu fim acuzaţi de discriminare, apelăm şi la celebra replică a gândirii occidentale „Something is rotten in the state of Denmark!”[3]. (Ion Măldărescu).

1. În 1918 (ucrainenii – n.r.) au dorit anexarea Basarabiei şi doar prezenţa militară a românilor a forțat retragerea acestei cereri;
2. În 1945 (ucrainenii – n.r.) au dorit anexarea Basarabiei şi doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei pretenții;
3. În 1992 (ucrainenii – n.r.) au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea transnistreana, pe care si-o doreau atât de mult pentru ei;
4. Din 1992 până în prezent (ucrainenii – n.r.) au fost parte activa din formatul de negociere pentru regiunea transnistreana;
5. In mod permanent (ucrainenii – n.r.) au susținut poziția Rusiei si au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierile sa fie formale si sa eșueze;
6. Cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentata de ucraineni, mai puţin de de ruși; aceștia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova sa eșueze pe toate planurile; cei care au condus regiunea transnistreana, care promovează separatismul la Bălţi, Cahul şi Gagauzia sunt ucraineni şi nu ruși; ucrainenii au dus o politică de distrugere a identității românești din teritoriile ocupate, mai dură chiar decât Stalin în restul imperiului;
7. În mod arbitrar, Ucraina deține următoarele teritorii românești: patru cincimi din Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus şi de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Albă), Insula Șerpilor, cu toate dăruite lor de foștii sovietici (şi pro-sovieticii autohtoni – n.r.).
8. Timp ce câțiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei (ucrainenii – n.r.) sunt foarte suparăți pe noi pentru pierderea platformei continentale;
9. Una din problemele principale ce stă în calea reunirii celor doua state românești este tocmai Ucraina, ce manifestă o opoziție mai mare chiar decât Rusia;
10. Ucraina vede în aceasta reunire eventuale pretenții teritoriale ale ţării noastre asupra teritoriului ucrainean;
11. Prima măsura luată de „europeniștii ucraineni” a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba română ;
12. Crimeea nu a aparținut niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo; ea a fost dăruită în semn de prietenie de către Nikita Hrușciov în perioada sovietică (1953 – n.r.), un gest formal şi niciodată efectiv;
13. În Crimeea prezenţa ucraineană era mai mult formală. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi aparține, adică bunurile pe care le avea înainte de „căsătorie”. Cererea Rusiei este una normală (din perspectiva dreptului istoric, nu cel internațional) din moment ce aceasta era un „inel de nuntă”;
14. Sper ca nu ați uitat cazurile Canalul Bâstroe şi nava Rostok.

Ucraina nazistă

Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început să apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să ridice secretul de stat impus asupra lor de pe vremea lui Stalin. Documentele descriu crimele şi atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucraineni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial cu sprijinul larg al populației ucrainene şi sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arată un naționalism ucrainean subuman, plin de o ferocitate şi o ură bestială faţă de tot ce înseamnă „altceva” decât ucrainean.
– În comparație cu Ucraina, Germania nazista a fost un stat de drept. Pe lângă ucraineanul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Dacă Hitler urmărea doar exterminarea evreilor, ţiganilor şi handicapaţilor, ucrainenii şi-au făcut ţel din exterminarea tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând a rușilor. Şi nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite.
– Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucraineni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost ascunse de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teamă ca nu cumva rușii să se revolte aflând conținutul lor şi să ceară exterminarea întregului popor ucrainean, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul U.R.S.S. De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care să-i judece pe criminalii ucraineni vinovați de genocid şi să-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin că ucrainenii erau un popor criminal care indiferent ce vremuri ar fi trăit şi sub ce regimuri, nu puteau trăi fără să ucidă.

Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie şi a refuzat să ia măsuri punitive de amploare împotriva ucrainenilor, mulțumindu-se să aprobe doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioși, care au fost judecați şi spânzurați. După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi Hrușciov au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teamă ca Israelul să nu ceară U.R.S.S.-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainean. Pe atunci Ucraina făcea parte din U.R.S.S. şi responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia să plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii. Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent si poporul ucrainean poate să-şi asume responsabilitatea propriului trecut. Dar şi astăzi trecutul este falsificat pe scara largă, așa că președintele Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei sa ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainean.

Documentele sunt terifiante şi arată că Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazistă decât Germania, mai odioasă şi mai fanatică decât SS-ul german şi decât Gestapoul. Armata Ucraineană avea regimente întregi de călăi care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau sate si orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta şi cruzimea lor era înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei îi schingiuiau înainte de ai omorî. Asta în numele apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucraineni în Ucraina de Sud-Est (Donețk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile unde astăzi actuala Armata Ucraineană trage cu tunurile în satele şi orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943. Opinia publică indusă azi în eroare de o propagandă mincinoasă nu știe că rușii din Donețk şi Lugansk şi-au declarat independenţa în acest an şi cer ajutorul Rusiei tocmai de teamă ca evenimentele din 1941-1945 să nu se repete şi rușii să fie exterminați de ucraineni.

Naziştii ucraineni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5.200.000 (cinci milioane două sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusă) şi au omorât aproape 900.000 (noua sute de mii) de evrei. Numărul polonezilor uciși a fost de 200.000 (două sute de mii). Au fost executați peste 400.000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră. În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german şi plasează Ucraina pe locul I între statele care au comis crime de război. Cuprinși de fanatism şi de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut sa plece în Al Treilea Reich ca să muncească voluntar pentru nemți în fabricile şi pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germană să poată nimici tot poporul rus.

La 30 iunie 1941 batalionul nazist „Lvov” sub comanda lui R. Sukovici a executat cu glonț în ceafă 3.000 de polonezi ucraineni, inclusiv trei oameni de știința cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de 7.000 de ruși compus din femei, bătrâni si copii. În timp ce femeile si copii erau executați prin tăierea gâtului cu cuțitele, în curtea „Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei” mitropolitul catolic ucrainean ținea un serviciu divin de mulțumire rugându-se pentru „victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”. Biserica Catolica Ucraineană a binecuvântat toate crimele şi masacrele diviziei naziste ucrainene „Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul si genocidul de la Babi Yar, o râpă din apropierea Kievului. Aici au fost aduși în septembrie 1941 peste 50.000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, 3.000 de tigani şi circa 40.000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei şi fete) pe care SS-iștii ucraineni i-au dezbrăcat la pielea goala apoi au început să violeze femeile şi fetele neținând cont că părinţii şi rudele lor erau de faţă. După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor şi evreicelor le tăiau sânii şi le presărau sare pe răni, iar pe bărbați îi castrau pe viu.

Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar. Atrocitățile au atins o asemenea culme abominabilă că soldații germani, revoltați, au refuzat să mai participe la masacru şi s-au retras, lăsându-i pe călăii ucraineni să ducă la capăt genocidul. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca să moară în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost aruncate în râpă şi râpa acoperită cu pământ. Batalionul de masacru condus de ucraineanul Vojnovski a omorât 350.000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei şi copii şi peste 160.000 (o sută șaizeci de mii) de evrei. La aceste omoruri au dat o mâna de ajutor țăranii şi muncitorii ucraineni, care aveau o ură atât de mare faţă de evrei şi ruși încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor ei au primit medalii şi ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior în armata germană. Ucraineanul Sutnevici care ucisese şi el circa 3.000 de evrei a primit doar gradul de căpitan. În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copiii rușilor şi polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i şi dându-i cu capetele de pereți. Dacă erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni şi părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15.000 (cincisprezece mii) de persoane. Ura ucrainenilor împotriva rușilor si a evreilor era așa de mare încât daca o fata ucraineană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat şi s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse şi spintecate de cei care le violaseră şi erau spintecate de jos în sus.

Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina bolşevică, adică în mijlocul unui popor care, deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovată de comunism, a uitat într-o noapte toate aceste idei şi a devenit la fel de primitiv şi sălbatic precum oamenii cavernelor. Astăzi, după 20 de ani de existenţă sub deviza valorilor europene şi în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii şi-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor şi rușilor, iar Armata Ucraineană trage cu tunurile în blocurile de locuințe, în școlile şi spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei.

Este limpede că, indiferent sub ce deviză ar trăi poporul ucrainean, nazismul şi fascismul nu pot fi eradicate în Ucraina. Este interesant să vezi, ca român, că întreaga noastră clasa politica şi toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politica ucraineană fără să vadă că Ucraina ţine azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republica Moldova pe care ea, Ucraina o ocupă în mod nejustificat şi cu binecuvântarea politicienilor din București, aserviți Occidentului. Oare de ce nu suflă politicienii noștri români nici o vorbulița despre acest teritoriu?

În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie să se creadă că Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime şi genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui să ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele să se limpezească în Ucraina. Adică să vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei. Deocamdată, numai Crimeea, Donețk şi Lugansk şi-au declarat independenţa şi au devenit republici ruse libere. Acestea nu se consideră parte a statului ucrainean, deci nu vor plăti despăgubiri. Aici e vorba de clasele conducătoare, care au fost la putere şi nu de oamenii de rând, care nu au nicio legătură cu politica. Ei au reprezentat, întotdeauna, o masa de manevra pentru politicienii din trecut ca si din prezent. Ucraina ar trebui să se mute la ea acasă iar noi – românii – ar trebui şi trebuie să fim mai hotărâţi cu cei care ne umilesc. Nu treceți cu uşurinţă peste aceste adevăruri ascunse !

REDACTIA ART-EMIS

Aranjament graphic – I.M.

SURSA: http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4917-vecinii-nostri-neo-nazistii-ucraineni.html
–––––––––––
[1] http://infobrasov.net/documentele-declasificate-recent-de-catre-rusia-devoaleaza-crimele-si-atrocitatile-savarsite-de-catre-nationalistii-nazisti-ucraineni-in-timpul-celui-de-al-doilea-razboi-mondial/
[2] Shock video: Ukrainian Neo-Nazis nail Rebel Fighter to Cross, burn Him Alive
https://www.infowars.com/shock-video-ukrainian-neo-nazis-nail-rebel-fighter-to-cross-burn-him-alive/
[3] „Something is rotten in the state of Denmark!” (E ceva putred în Danemarca), Shakespeare, celebra replică a lui Hamlet din act 1, scena 4.

Reclame
Acest articol a fost publicat în DOCUMENTE DE ARHIVĂ, LUPTA PENTRU ADEVĂR, MARI ISTORICI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Vecinii noştri, neo-naziştii ucraineni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s