UN ECONOMIST SCRIE ISTORIA SATULUI DE BAȘTINĂ: AXENIA IASIR ȘI PIATRA, ORHEI

 

                         APA TRECE, PIETRELE RĂMÂN (1)

                                                                  (o variantă de lucru)

DSCN2257Credem, că este cazul să menționăm, că pentru studierea  istoriei satului Piatra, sunt unele perioade cronologice neacoperite de documente, fapt care ne limitează de a constitui un tablou  general al evenimentelor. Cu toate acestea m-am străduit să folosesc toate mijloacele informaționale pentru a acoperi golurile perioadei respective. O parte din  copiile documentele depistate de mine despre satul Piatra și satele învecinate, se vor publica în întregime sau parțial în anexe în volumul în curs de apariție, fiind o contribuție informațională pentru cei care vor cerceta în continuare acest subiect, deoarece eu n-am avut un asemenea suport,începând de la zero.       

                                                                                                                       Axenia Iasir

Când vorbim despre trecutul satului Piatra din părțile Orheiului, nu putem să ocolim  spațiu geografic legat de câteva localități situate în preajmă, care sunt în primul rând orașul Orhei, care se află la o distanță de 8 km și evident că această vecinătate cu unul din cele mai vechi și importante orașe din Basarabia și-a lăsat amprenta asupra dezvoltării social- economice, culturale a unul sat mic cum este Piatra. Sigur că această așezare pentru satul  Piatra a fost și este benefică din foarte multe motive.În aceeași ordine de idei, trebuie să menționăm și satele în jurul satului, care pe parcursul istoriei sunt indisolubil legate între ele, începând de la numeroasele căsătorii între tinerii și tinerele din Piatra cu cei din satele Jaloboca, Pohărniceni și alte câteva localități din preajmă, și terminând cu structurile administrative, cum ar fi primărie comună, gospodărie agricolă comună, sau altele. Am scris aceste lucruri pentru ca stimatul nostru cititor, să sesizeze din start, că nu poți scrie despre un sat fără să vorbești despre satele din apropiata vecinătate, fiindcă toate acestea sunt legate între ele cu multe motive și relații de rudenie, acte de vindere și cumpărare, etc.

Satul Piatra este atestat pentru prima dată într-un document datat cu data de 20 decembrie 1437. Acest lucru este menționat în Culegerea de documente de arhivă Documenta Rumaniae Historica a Moldova, unde la pagina 245 se arată că, pe malul Răutului, la Vadul Pietrei, un sat ce îi este întărit lui Mihail de la Dorohoi. Documentul este datat cu anul respectiv și se numește Serbiceni. Evident, e vorba de Piatra, unul dintre cele mai vechi sate din spațiul pruto- nistrean.[1]

Acelaș lucru este confirmat și de Dicționarul enciclopedic moldovenesc.[2]

O altă mărturie documentară este datată cu anul 1608, și anume pe 12 mai domnitorul Constantin Movilă îi confirmă gramota fostului pârcălab Simion Pilipovschi și cea a vătavului de aprozi pentru s. Serbiceni. Tot domnitorul respectiv a mai confirmat o dată aceleași documente și la 19 iulie 1611. Deja la 10 septembrie 1626 vadul de pe Răut, de mai jos de câteva căsuțe e cumpărat de preotul Grigore din Orhei. Sătucul era denumit Piatra.

Faimosul domnitor al Moldovei Vasile Lupu, care a onorat ținutul Orheiului cu o atențe mai deosebită, semnează un document, prin care dăruiește siliștea Piatra, ce fusese ”sub ascultarea ocolului târgului Orhei”, lui Gheorghe Catargiu.

Fiind considerat un document important, punen la dispoziția stimatului nostru cititor, textul acestei cărți domnești tradus în română din limba sârbă:

CARTE DOMNEASCĂ

de miluire din 29 martie 1636 (7144) de la Vasile Lupu voievod pârcălabului de Orhei Gheorghie Catargiu pentru seliștea Piatra din ținutul Orhei

Din mila lui Dumnezeu noi, Vasilii voievod, domn al Țării Moldovei, credinciosului boer, slugii noastre, pârcălabului de Orhei, Gheorghie Catargiu miluim și dăruim o seliște numită Piatra, care aparține domniei noastre și-i sub stăpânirea ocolului orașului nostru Orhei, în semn de miluire pentru credincioasă și stăruitoare slujbă către noi și Țara noastră.

Drept aceia îl miluiesc pe el cu mai sus scrisa seliște, Piatra, ce este în apropierea orașului nostru Orhei, să-i aparțină lui cu toate veniturile. De aceea dăm această carte de întărire pentru veșnică moștenire și să rămână în timpuri veșnice neclintită. Așa a poruncit însuși domnul. Semnat, noi Vasile voievod.[3] Publicat și în culegerea Academiei de Științe a RSSM ”Moldova în epoca feudalismului” volumul 3, Ed. Știința, Chișinău, 1982, pag.341

Deja în 1645 din cauza divergențelor și pretențiilor șoltuzului și a câtorva locuitori din târgul Orhei față de proprietatea funciară a lui Gheorghe Catargiu, domnitorul Vasile Lupu a trimis un mare boier, suljer Gheorghe Ștefan,  anchetator de la curtea domnească la Piatra pentru a face dreptate. După o verificare riguroasă la fața locului, trimisul domnitorului a ajuns la concluzia, că plângerile și pretențiile sunt neîntemeiate și a lăsat fără schimbări proprietatea lui Gheorghe Catargiu.[4]

În anul 1666, printr-o altă carte domnească semnată de domnitorul Ilieș Alexandru voievod cu data de 20 iulie, fostul clucer Gheorghe Catargiu, primește dreptul de a colecta impozit în natură, mai corect spus zeciuială (a zecea parte din venitul țăranilor) de la toți locuitorii satului Piatra.[5] Acest document a fost și publicat în culegerea Academiei de Științe a RSSM ”Moldova în epoca feudalismului” volumul 5, Ed. Știința, Chișinău, 1987, pag.160

Deja la 14 septembrie, acelaș an 1666 găsim în Arhiva Națională a Republicii Moldova, cartea domnească cu porunca domnitorului către șetrarul Prodan Drăgușescu de a determina hotarul satului Piatra din ținutul Orhei.[6]

Cât privește denumirea localității, pentru ca cititorul să nu fie dus în eroare, considerăm necesar de a clarifica lucrurile.În unele documente, satul apare cu denumirea Peștera. Astfel în Catalogul Documentelor Moldovenești din arhiva istorică centrală a statului, volumul 2, care cuprinde perioada anilor 1621- 1652, editat la București în 1959 de către Direcția generală a arhivelor statului, la pagina 293, găsim un document scris la Iași la 30 martie 1640 (7148) din care aflăm, că Vasile voievod dăruiește și întărește uric lui Apostol Catargiul, mare postelnic, pentru slujbă credincioasă domnului și Țării, satul Peștera, numit mai înainte al lui Movilă, din ținutul Orhei, fost domnesc, supus ocolului târgului Orhei. Credința domnului și a fiului său Ioan vv. Sfat domnesc. Pan Gavril Matiaș mare logofăt.(a scris Ionașco Mînje). Acest document figurează în catalogul nominalizat la numărul 1415.

Un voievod moldovean care a apreciat în deosebi poziția strategică a vechiului Orhei a fost Eremia Movilă. De la el ne sunt cunoscute mai multe documente domnești de la sfârșitul anului 1603 datate în satele orheiene, ceia ce dă la iveală o îndelungată petrecere a voievodului pe aceste meleaguri. Revăzând poate vechea cetate a Orheiului, lângă care se afla o moșie proprie, Peștera sau Movilova, se va fi hotărât, silit de nevoile vremii, să întocmească aici o cetate puternică. Suretul unui act domnesc din 13 mai 1612 al domnului Ștefan Tomșa, ne povestește, ”că au vinit înaintea Domnii Sale și înaintea boiarilor Domnii Sale rugătorii Domnii Sale călugării de la sfânta mănăstire a lui Golăie logofătul și al Domnii Sale cinstit și credincios pan Voico, marele logofăt cu mare jalobă zicând că în zilele răposatului Eremiei Movilă Voievod au avut gând să facă cetate la Peștire, pe apa Răutului și atuncea multe sate boierești de prin pregiurul Peștirilor le-au fost luate și le-au făcut să fie ocol acii cetății și au vrut să le dea lor alte sate. Ce întru aceia n-au putut să facă acele schimburi, căci l-au apucat moartea și atuncea s-au fost luate și aceste sate Oxintea și Golăeștii.[7]

 

La 1 noiembrie 1639 Vasile Lupu Voievod dăriește lui Apostol Catargiul, marele său postelnic, satul Peștera, din ocolul târgului Orheiului. În document se face arătare că Peștera mai înainte s-a mai numit și Movilova, adică a lui Movilă.[8]

În amintita și importanta sa lucrare, istoricul Aurel V. Sava ne mai informează, că în temeiu unor știri sigure, nu i-a fost greu să descifreze într-un document de la Academia Română, donat de Paul Gore, cu data de 1633, septembrie 6 prin care Moisei Movilă Voievod dăruiește lui Pătrașcu Donici un sat din ținutul Orheiului, falsul făcut prin radierea numelui satului inițial și inlocuirea lui cu numele Ioșilova, că documentul a fost referitor în realitate, la satul Movilova.[9] (originalul documentului se păstrează în fondul de manuscrise ale Academiei Române.-Ax.I)

După moartea lui Apostol Catargiu și a fiului acestuia Enache, nerămânând urmași, satul Peștera redevine loc domnesc. De aceea Vasile Vodă, la  24 noiembrie 1650 îl dăruiește din nou lui Gheorghe Catarghiul pârcălabul.[10]

Acelaș lucru îl confirmă și alte documente ale epocii, adunate cu mare grijă de cunoscutul istoric Aurel V. Sava în volumul ”Documente privitoare la târgul și ținutul Orheiului” apărut în 1944 la București. Chiar la începutul acestui volum solid găsim: Peștera sau Movilova, pe care Irimia Movilă a voit s-o facă cetate de târg, (cu ocol propriu) este dăruită de Moisei Movilă Voievod Logofătului Pătrașcu Danovici la 1633, în ziua de 3 septembrie.[11]

Este semnificativ și faptul, că în satul Piatra trăiau oameni cu autoritate și respectați, care în unele conflicte sau simple neînțelegeri la nivelul ținutului Orhei erau solicitați pentru ași expune părerea sau a fi martori ale unor plângeri sau tranzacții funciare. Unul din aceștea era un oarecare Andronic și alți oameni buni, care nu odată erau implicați în tot felul de activități de restabilire a dreptății. Un document din 28 iulie  anul 1724 din timpul domniei lui Mihail Racoviță voievod, confirmă aceste afirmații, din care aflăm că la ”dezlegarea plângerii adresată domnitorului privind schimonosirea hotarelor dintre gospodării și localități” au participat alături de alții, ”…Andronic, un om bătrân din Piatra și alți oameni buni megieși și cu acești oameni cu toții au purces a căuta și a lua sama pentru hotară și pentru aceste jalobe a lor și întâi, au purces din Răut spre răsărit de la mâglă în sus alăture cu hotarul dum.vel logofăt, cu Piatra cari se hotărăște cu locul târgului și s-au aflat toate hotarăle din apa Răutului pâr în vale Porosăcicăi din gios de iazul lui Drăghinici și pe din sus pin iazul lui Drăghinici și de acolo tot în sus vale pâr în gura văii Rublin (ci) și de acolo vale Rublin (ci)  în sus păr aproape de sfârșitul vâlcelei, alăture cu Chipercenii…”[12]

Trebuie să ținem cont și de faptul, că motivat prin situația social- economică și politică seliștea Piatra nu a avut o creștere umană, staționând la nivelul primei jumătăți a secolului XVII. Către finele secolului XVII satul Peștera este jefuit de cazaci. Acest lucru este arătat în lucrarea marelui istoric Gh. G. Bezviconi[13]

Administrația militară rusă, care venise pe pământ basarabean ca să-i înfrunte pe turci și în 1772 a încercat să numere cam câți gospodari ar putea impune să plătească bir țarului Rusiei, pentru a profita de munca și averea localnicilor.

Conform acestui recesământ al populației Moldovei din anii 1772-1773, satul Piatra făcea parte din Ținutul Orhei-Lăpușna și în această perioadă avea ca stăpână pe Visterniceasa Catrarjioian (probabil, din acelaș neam Catargiu, doar numele nițel schimonosit- nota noastră Ax.I.). Satul avea în total 8 case și bordee, o față bisericească, 7 scutelnici a boieresei, din porunca Divanului din 1 iunie 1772.[14]

Deja în timpul recesământului populației Moldovei din anul 1774, pentru satul Piatra, din ocolul Răutului a devenit mai clară, compatativ cu recesământul precedent. Și anume, în sat erau 8 case, 7- scădere rufeturile, însă: 5 volintiri, un popă, o femeie săracă și unu rămas birnic (Gheorghe Sotnic).În rândul rufeturilor se număra: Darie Chârchâș, Ioniță Chârchâș, Ursul Chârchâș, Sandul sân Popa, Tudose Crastaveț (toți cei numiți erau volintiri), plus Popa Constantin și Ilinca, femeie săracă.[15] Tot la acest capitol, dacă vorbim despre satul Joloboca, în 1774 erau 3 case, 3 rufeturile, încă: 3 scutelnici a lui Ion Potârcă. Cei trei rufeturi erau: Vistian, bejenar, scutelnic a lui Ion Potângă, Gherasîm, bejenar, tij și Ursul, bejenar, tij.[16]

La cunoscuta lucrare a istoricului rus A. Egunov, la început de an 1865, întâlnim pentru satul Piatra și denumirea Sebinca. În alte 2-3 locuri se întâlnește și Serbinica. Posibil, că aceasta era, de asemenea o comunitate de case și familii țărănești. El scria, că moșierul Cohanovschi stăpânește aici 622 desetine de pârloagă. La 13 ianuarie 1869 aici se stinge din viață Pavel Obuhov, metalurgist rus, general, savant, cel care din 1863 conducea în nordul Rusiei construcția unei mari uzine de tunuri și de turnare a oțelului, care mai târziu a devenit uzina ”Bolșevik” din Leningrad. Dar ce căuta acesta la Piatra?[17]

Obrăznicia și comportamentul  comandamentului și militarilor ruși în Basarabia nu avea margini. Administrația militară și-a cazat soldații și ofițerii în casele și la strachina basarabeanului. Luptau cu turcii cum puteau, dar bieții țărani trebuiau să-și cheltuiască proviziile hrănindu-i pe ei și pe animalele lor.Ba să-i și spele, să-i și îngrijească.

În iarna anului 1876 timp de 4 luni au staționat aici unitățile ruseși al Regimentului 129 de infanterie, din componența Armatei Dunărene, care participau la războiul rus-turc…apoi vine și ciuma în perioada mai- iunie 1883, când pier cam jumătate din vitele albe. Negustorul Berdonosov avea in localitate 612 deseatine de pământ. Boiereasa Elizaveta Novogorodțeva avea 324 de desetine de pământ arabil, iar peste câțiva ani, se căpătuiește aici și secretarul gubernial al Basarabiei Boris Bogdasarov. Acesta din urmă, după cum scria gazeta de expresie rusă ”Drug”, ținea și 3 polițiști ca să-l apere de ”hoții și bandiții localnici”. Nu-i greu de priceput, de unde au venit  acești proprietari de pământ, după ce Basarabia a fost ocupată de ruși conform ticăloasei păci de la București din 1812. Printre acești noi stăpâni s-a statornicit și Matilda Lazo, care avea în posesia sa 328 de deseatine de pământ.[18]

În documentele de epocă, la mijlocul secolului XIX satul Piata apare ca două structuri administrative: Piatra de Sus și Piatra de Jos. La numărul 37 este scris Piatra de Sus– În anul 1854 întemeiat de proprietarul Ivan Ivanov, Regiune de colină și șes (D: Mâgla), case locuite- 170; case nelocuite – 1; menaje- 298; locuitori bărbați – 420; femei – 427; total: 847. Post de jandarmi, poștă rurală, primărie. Distanța până la Orhei – 6 km; până la Chișinău – 48 km.[19]

La numărul 38 este înregistrată:

Piatra de Jos – Documente particulare arată că satul există din prima jumătate a secolului XVIII (1717). În 1774 s-a ridicat Biserica Sf. Mihail cu cheltuielele proprietarului Ioan Lazu. Regiune de coline și șes.Pârăul Răut. Case locuite – 150; nelocuite- 3; menaje – 202; locuitori bărbați – 310; femei – 309; gospodărie boierească – o casă locuită, moară cu aburi; școală primară mixtă, biserică ortodoxă, poștă rurală; primărie; o crâșmă; două sălașe de țigani. Distanța până la Chișinău- 49 km; Pohărniceni – 3 km.[20]

Despre  localitatea Jaloboc sau Joloboc, în lucrarea amintită se spune, că în 1782 satul era locuit de moldoveni și puțini rusini. Este regiune de coline și șes. Mahale: Ponoare, Stânca peste Răut, Viilor. Pârâul Răut și Serbinca. Clădiri- 98; nelocuite-2; menagere- 174; În sat locuiesc 203 bărbați și 200 de femei. În total- 403 suflete. Carieră de piatră, biserică ortodoxă, poștă rurală, primărie. Distanța până la gara Chișinău- 48 km.[21]

Cât privește numărul populației din satul Piatra si satele învecinate,apoi este momentul să facem o remarcă, bazată pe cercetările istoricului Dinu Poștarencu. În lucrarea sa[22] aduce la cunoștința cititorului o Listă întocmită la 26 mai 1844 privind componența națională a populației județului Orhei, inclusiv și din plasa Pohărniceni, de unde făceau parte și satele noastre Piatra, Jeloboca și Pohărniceni.

Astfel: În Piatra – 26 moldoveni; 555 ucraineni; Total: 482 suflete.

           În Jeloboca– 214 moldoveni; 22 țigani; Total: 236 suflete.

           În Pohărniceni – 222 moldoveni; 56 ucraineni; țigani 7; Total: 285 suflete.

 

Se pare, că este o banalitate acest mare decalaj dintre moldoveni și ucraineni din satul Piatra, din acest motiv va trebui să mai apelăm și la alte surse pentru a avea mai multă credibilitate asupta acestor informații.

Vreau să vorbim puțin despre unele activități ale pârcălabilor și să ne întoarcem puțin înapoi, la anul 1617. Dintr-un document îndoelnic din 3 august 1617 ne parvin numele a încă doi pârcălabi de Orhei, pan Iachim și Gura, care ar fi făcut parte și din sfatul domnesc. Aceste date încă nu și-au găsit deocamdată confirmare în alte izvoare ale vremii. După cum reiese dintr-o relație din 15 septembrie 1620 a unui militar polonez aflat în tabăra cancelarului Stanislav Zolkiewski de lângă Țuțora în cadrul războiului turco-polon sunt surprinși și pârcălabii de Orhei (nu le se indică numele- Ax.I.). Judecând după această scrisoare, pârcălabii de Orhei erauîntru totul de partea polonilor, efectuând acțiuni de recunoaștere în scopul informării cât mai exacte a comandamentului leșesc cu privire la situația din tabăra turco-tătară de lângă cetatea Tighina. Conform acestei relații”…au venit la domnul cancelar pârcălabii Orheiului, spunând despre Iskender pașa că stă în tabără în spaimă mare, sub cetatea Tighinei. Cu el nu sunt turci, nici tătari mai mult de 4800. Pârcălabii au făgăduit domniei sale…pe viața lor, să fure tătarilor și unor turci toți caii și să-i aducă aici (adică la Țuțora- Ax.I.) la tabăra noastră, după cum și astăzi i s-au adus unui rotmistru moldovean la o sută cincizeci de cai, luați de la tătari de sub tabăra lor…”[23] Cu părere de rău nu am reușit să identificăm numele acestor îndrăzneți pârcălabi.

În timpul primei domnii a lui Miron Barnovschi- Movilă (1626- august 1629) pârcălabi de Orhei au fost Petrea Baltag și Văran, care după cum rezultă din cartea domnească a lui Alexandru Iliaș de la 9 august 1632 au efectuat hotărnicirea moșiei Peștera (nu este vorba despre Peștera-Piatra), zisă și Orheiul Vechi. Petrea Baltag ca fost pârcălab de Orhei mai apare într-un document din 4 mai 1632, când cumpără un sfert de vie la Piatra cu 50 de zloți. Odată cu plecarea în august 1629 din tron a lui Miron Barnovschi cei doi pârcălabi sunt înlocuiți la Orhei de Toader, care deja în septembrie 1629 apare ca martor într-un zapis de vânzare, care semnează tocmeala de rând cu alte persoane.

La 23 decembrie 1633 pârcălabul Orheiului (nu se indică numele- Ax.I.) din porunca voievodului Moise Movilă participă alături de Teodorașco Vartic pârcălabul Sorocii la cercetarea daunelor pricinuite de moldoveni supușilor vicecancelarului Poloniei.

Deja după cum am mai spus, când venise Vasile Lupu în scaunul Moldovei până la 29 martie 1636 pârcălab de Orhei era Gheorghe Catargiul, care la această din urmă dată, primește drept răsplată pentru slijba credincioasă față de domnitor, seliștea Piatra ce a fost domnească sub ascultarea ocolului târgului Orhei. Cu toate acestea, intr-un document din 20 iuanuarie 1640, îl aflăm menționat pârcălab, fără a i se indica locul, dar mai probabil, către această dată el nu mai era pârcălab.

AXENIA IASIR (Chișinău)

[1] Localitățile Republicii Moldova, vol. 10, Fundația Draghiștea, Chișinău, 2012, pag. 389-390

[2] Dicționarul enciclopedic moldovenesc, Chișinău, 1989, pag. 321

[3] Arhiva Națională a RM, F. 37, inv.3, d. 551, f. 180

[4] Arhiva Națională a RM, F. 37, inv.3, d. 551, f. 181

[5] Arhiva Națională a RM, F. 37, inv.3, d. 551, f. 184

[6] Arhiva Națională a RM, F. 37, inv.3, d. 551, f. 185-186

[7] Aurel V. Sava. Documente privitoare la târgul și ținutul Orheiului. București, 1944, pag. XIII

[8] Tot acolo

[9] Tot acolo, pag. XIV

[10] Tot acolo, pag. XIV

[11] Aurel V. Sava. Documente privitoare la târgul și ținutul Orheiului. București, 1944, pag. XVIII

[12] Aurel V. Sava. Documente privitoare la târgul și ținutul Orheiului. București, 1944, pag. 190

[13] Gh. G. Bezviconi. Boerimea Moldovei dintre Prut și Nistru, I, pag.221

[14] Moldova în epoca feudalismului, vol.VII(partea I), Ed. Știința, Chișinău, 1975, pag. 84- 85

[15] Moldova în epoca feudalismului, vol.VII(partea II), Ed. Știința, Chișinău, 1975, pag. 416- 417

[16] Tot acolo

[17] Localitățile Republicii Moldova, vol. 10, Fundația Draghiștea, Chișinău, 2012, pag. 391

[18] Tot acolo

[19] Dicționarul Statistic al Basarabiei, Ediție oficială, Chișinău, 1923, pag. 450

[20] Tot acolo, pag.451

[21] Dicționarul Statistic al Basarabiei, Ediție oficială, Chișinău, 1923, pag. 444- 445

[22] Dinu Poștarencu. Contribuții la istoria modernă a Basarabiei (vol.2) Chișinău, 2009, pag.118

[23] Corfus I., Documente privitoare la istoria românilor culese din arhivele poloneze. Secolul XVII, București. 1983, pag. 103, documentul 47

Reclame
Acest articol a fost publicat în ÎN OBIECTIVUL LUI ALEXANDRU MORARU, DOCUMENTE DE ARHIVĂ, LUPTA PENTRU ADEVĂR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s