ISTORICUL ALEXANDRU MORARU LA SESIUNEA DE COMUNICĂRI MAIA 2016 ROMÂNIA (reportaj fotografic de ION MĂLDĂRESCU)

ÎN OBIECTIVUL DOMNULUI ION MĂLDĂRESCU

2016-09-9-10-maia-522016-09-9-10-maia-532016-09-9-10-maia-632016-09-9-10-maia-642016-09-9-10-maia-652016-09-9-10-maia-722016-09-9-10-maia-732016-09-9-10-maia-962016-09-9-10-maia-1072016-09-9-10-maia-1082016-09-9-10-maia-1102016-09-9-10-maia-1142016-09-9-10-maia-1262016-09-9-10-maia-1222016-09-9-10-maia-2672016-09-9-10-maia-2682016-09-9-10-maia-2722016-09-9-10-maia-2992016-09-9-10-maia-3002016-09-9-10-maia-3012016-09-9-10-maia-3022016-09-9-10-maia-3032016-09-9-10-maia-3042016-09-9-10-maia-3102016-09-9-10-maia-3112016-09-9-10-maia-3122016-09-9-10-maia-3142016-09-9-10-maia-164

2016-09-9-10-maia-1672016-09-9-10-maia-1972016-09-9-10-maia-2122016-09-9-10-maia-2142016-09-9-10-maia-2172016-09-9-10-maia-350

Posted in DOCUMENTE DE ARHIVĂ, ISTORICII ŞI ISTORIA ÎN IMAGINI VIDEO, LUPTA PENTRU ADEVĂR, MARI ISTORICI | Lasă un comentariu

Cum să facem ca tineretul şcolar să nu aibă simţământul patriei?!

Dinu C. Giurescu

Dinu C. Giurescu

1. Reducerea drastică a orelor consacrate predării disciplinei „Istoria românilor“. De la 3 ore pe săptămână în 1989, s-a ajuns la 2 ore pe săptămână, pentru ca astăzi să existe în şcoli o singură oră pe săptămână pentru predare şi verificare.

2. Schimbarea denumirii manualului de la „Istoria românilor“ la titlul general, neutru „Istorie“.

De exemplu „Istorie – clasa a VIII-a“ însemnează manualul de „Istoria românilor“ pentru clasa a VIII-a.

Ne punem cu îndreptăţire întrebarea qui prodest? De ce oare se consideră că elevul este bine să fie ţinut departe de ideea de patrie, de respect pentru faptele strămoşilor, de încrederea în neamul căruia îi aparţine?

3. Eliminarea din manuale sau tratarea marginală, în cea mai fericită situaţie, a temelor naţionale, privind faptele de bravură ale poporului român.

Mărturiile unor mari cărturari (sec. XVI-XVIII) au dispărut din manuale, considerate probabil ca inutile. Tot aşa au fost eliminate descrierile care atestă fapte de eroism. De fapt, orice ar putea deştepta în mintea şi sufletul tânărului simţământul de mândrie şi dragoste de ţară.

4. Istoria contemporană este redată schematic, anost, cenuşiu ca un simplu inventar de evenimente, cele mai multe enumerate, prea puţin explicate.

5. Discriminarea negativă a elevilor români în comparaţie cu cei de alte etnii, cărora, pe bună dreptate, le este îngăduit să importe manuale pentru a-şi cunoaşte istoria.

6. Istoria românilor, ajunsă cenuşăreasă, nu mai este disciplină obligatorie de bacalaureat.

7. Manualele de „Istorie“ sunt neatractive, construite după o curriculă gândită parcă pentru a îndepărta elevii de studiul istoriei.

8. De ani buni piaţa de carte este invadată de o mulţime de lucrări menite de a demitiza până la absurd istoria naţională, sădindu-se ideea că nicicând nu am fost buni la ceva.

9. În fiecare an numărul studenţilor la Istorie se împuţinează. Avem tineri specialişti care practic nu-şi găsesc un loc de muncă corespunzător pregătirii pe care o au. Nimeni nu are nevoie de ei, chiar dacă sunt foarte buni în ceea ce fac.

10. Disciplinele:

Limba şi literatura română

Limba latină

Istoria românilor

Geografia României au ajuns să fie tratate ca materii secundare, prea puţin importante în procesul educativ.

Am avut numeroase discuţii de-a lungul timpului în calitate de profesor cu factori de răspundere din Ministerul Educaţiei. Nu s-a întâmplat nimic. Am încercat ca membru al Parlamentului; aceleaşi promisiuni, fără vreun rezultat practic, fapt ce m-a determinat să demisionez din calitatea de deputat.

Astăzi, constat cu amărăciune că, mergând în ritmul acesta, nu vom mai fi un popor, ci o populaţie uşor de exploatat.

Nu vom mai avea o ţară, ci vom ajunge o colonie marginală şi prăfuită, uşor de stăpânit!

Oare acest lucru se doreşte?

SURSA: http://www.cotidianul.ro

Posted in BIOGRAFII ALE ISTORICILOR CELEBRI, DOCUMENTE DE ARHIVĂ, LUPTA PENTRU ADEVĂR, MARI ISTORICI | Lasă un comentariu

Agresiunile ambasadorilor S.U.A. împotriva Istoriei şi intereselor României

usa-go_homeReuniunea celor 21 de conducatori ai statelor membre ale forului Cooperării Economice Asia-Pacific (A.P.E.C.) a fost unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, însă rezultatele sînt departe de a tempera atmosfera extrem de tensionată în care se află omenirea. Ipocrizia şi lacunele de educaţie ale satrapului din fruntea jandarmeriei mondiale, care sfidează orice limite, au fost demonstrate din plin la întâlnirea liderilor celor trei mari puteri ale lumii de la Beijing. Din moment ce însuşi şeful statului american se comportă precum un „trântor nepoliticos”[1], nu mă miră lipsa oricărei reguli elementare a diplomaţiei şi chiar a manifestărilor bunului simţ din partea aroganţilor reprezentanţi ai S.U.A. sau, cum spune românul, „peştele de la cap se-mpute!”.

Nici nu s-au aşezat bine mai vechile măgării (ne)diplomatice ale ambasadorului S.U.A. în România, Hans Klemm – care se comportă cu România confundând-o cu Timorul de Est -, că alt membru al corpului diplomatic american dă cu oiştea-n gard. Şi nu oricum, atentând în mod intenţionat la Istoria României. De această dată nu este vorba de un „amator”, ci de un diplomat de carieră – James D. Pettit – cu misiuni la Moscova și Kiev, deci un personaj care are bune cunoștinţe despre istoria zonei în care a fost trimis să reprezinte interesele S.U.A., dar şi despre documentele Departamentului de Stat, emise de-a lungul timpului. James D. Pettit a declarat:„Moldova nu este România, Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite […]”.Întoarcerea după aproape o sută de ani la „Nota Colby” (prezentată de Secretarul de Stat Bainbridge Colby președintele Woodrow Wilson în anul 1920) preciza că Guvernul Statelor Unite să nu sprijine modificări teritoriale care afectează teritoriul Rusiei: „Având în vedere refuzul nostru continuu de a adopta o politică orientată spre dezmembrarea Rusiei, […] intenționez să îi dau instrucțiuni ambasadorului ca noi să nu semnăm niciun acord referitor la Basarabia”[2].

Declaraţia diplomatului james D. Pettit nu este deloc întâmplătoare. Nu este o „scăpare”, o inabilitate comisă de un diletant, ci o conformare a dispoziţiilor interne recente ale Departamentului de Stat şi face parte din politica actuală a Washingtonului. Condamnabila şi grava lipsă a unei reacții oficiale a Bucureștiului faţă de atitudinea ambasadorului american la Chişinău denotă faptul că autorităţile româneşti erau la curent cu ce urma să se întâmple, dovedind, astfel, încă o dată în plus obedienţa dâmboviţeană în faţa „partenerului strategic” şi subordonarea totală a intereselor României scopurilor S.U.A.

Preşedintele României tace şi cănd silabiseşte discursuri „aeriene”!
Prim-ministrul României tace!
Ministerul Afacerilor externe al României tace!
Parafrazând, nu „ei” ne-au furat demnitatea, noi le-am dat-o!

Nimeni nu poate nega că, tot aşa cum abuzurile şi activitatea ostilă a I.N.S.H.R. – desfăşurată sub patronatul Guvernului României – faţă de valorile intelectuale naţionale ale românilor conduc la stârnirea unor reacţii ani-evreieşti în rândul românilor, tot astfel, dar infinit mai grav, declaraţiile incompatibile cu poziţia S.U.A. de „partener strategic” al României conduc spre o reacţie anti-americană. Nici sub ocupaţia sovietică, conducerea României din anii ’40-’50 ai secolului trecut nu a comis o asemenea laşitate, iar S.U.A. nu-şi onorează obligaţiile statutului de partener strategic şi aliat N.A.T.O. al României. Dacă pe timp de pace se comportă astfel, în cazul unui conflict militar nu va oferi nicio garanţie „aliatului” pe care l-a ocupat militar şi pe teritoriul căruia şi-a instalat instrumentele morţii, transformând România în poligon. Poporul Român trebuie să-şi dea seama de gradul de sclavie modernă în care l-au adus guvernările postdecembriste, să iasă din starea de letargie şi supunere fără margini, din starea de îndobitocire a unui sfert de veac. Puşi în faţa situaţiei descrise, Guvernul şi Preşedintele României şi-au dovedit aceeaşi incompetenţă. Demisia lor a devenit nu doar o necesitate, ci o soluţie de salvare naţională. Dacă de-a lungul a zeci de ani români vroiau să vină americanii, acum, când au venit şi şi-au dat arama pe faţă nu merită decât invitaţia: U.S.A. – Go home!

ION MĂLDĂRESCU

SURSA: http://www.art-emis.ro
–––––––––––––––––-
[1] Profesorul de jurnalism Yin Hong de la Universitatea Tsinghua din Beijing a consemnat pe site-ul Sina Weibo: „Noi am organizat aceasta reuniune atat de luxoasă […] şi l-am văzut pe Obama ieşind din maşina sa mestecând gumă ca un trântor”. http://stirileprotv.ro/stiri/international/momente-tensionate-intre-putin-si-obama-la-beijing-reactiile-pe-care-camerele-nu-le-au-surprins-in-timpul-summitului.html
[2] http://nsarchive.gwu.edu/coldwar/documents/episode-1/colby.htm

Posted in DOCUMENTE DE ARHIVĂ, LUPTA PENTRU ADEVĂR, MARI ISTORICI | Lasă un comentariu

EXCEPȚIONAL, SĂ ȘTIE TOT ROMÂNUL: SOLUȚII EXISTĂ!

Posted in ADEVĂRUL ÎN ARTĂ, DOCUMENTE DE ARHIVĂ, LUPTA PENTRU ADEVĂR, MARI ISTORICI | Lasă un comentariu

VERDE-N OCHI CU GENERALUL ION COSTAȘ DESPRE INDEPENDENȚA MOLDOVEI

Posted in DOCUMENTE DE ARHIVĂ, LUPTA PENTRU ADEVĂR, MARI ISTORICI | Lasă un comentariu

Atentat la Mareşal (4)

Atentat_la_Maresal_4Mărturia comisarului, confirmată de declarația lui Tudor Djonat. Comisarul de siguranţă nu minţea. Chiar Tudor Djonat recunoştea în prima declaraţie scrisă cum a fost arestat: „Ajuns în sat am găsit nişte ţărani cosind fân pe care i-am rugat să-mi dea explicaţii cum să ajung la Călimăneşti sau Râmnicu Vâlcea; ei mi-au spus că imediat merg şi ei. Mergând am ajuns la un şopron unde am cerut unui om un pic de apă şi acesta mi-a spus că nu-i bine să beau apă şi mi-a dat ţuică. De acolo am luat un băiat să mă conducă; ei mi-au spus că e mai bine să merg la Olăneşti şi de acolo să iau cursa spre Râmnicu Vâlcea. Am mers circa vre’o două ore şi am ajuns la Olăneşti. Aci ajuns am văzut că era armată multă adică jandarmi şi se află Dl. General Vasiliu. Eu atunci m’am întors înapoi spre centrul băilor Olăneşti şi aci am văzut de departe nişte civili care veneau spre mine; imediat i-am recunoscut că erau poliţişti din Prefectura Poliţiei Capitalei şi atunci am fost bucuros că voi putea să-i rog să mă ducă la cei în drept; ei s’au apropiat de mine şi au strigat Dl. Djonat, da el în persoană şi atunci au tăbărît asupra mea vre’o patru subofiţeri de jandarmi, cărora le-am spus d-lor fiţi vă rog puţin mai tacticoşi şi nu faceţi din aceasta un spectacol şi nici un act de bravură pentru Dvs. Au asistat la aceasta şi mai mulţi ofiţeri de jandarmi şi au văzut cât de paşnic şi liniştit eram. Ceiace mă determină să mă duc la Călimăneşti sau Rm. Vâlcea era faptul că voiam să mă predau unor autorităţi care să înţeleagă adevărata situaţie şi să nu caute să-şi bată joc de mine şi pe spatele meu să-şi facă un titlu de glorie înscenând o întreagă poveste, căci ştiu felul cum procedează şefii de post şi modul barbar cum se comportă”.

Tot acest demers ştiinţific de cercetare a tentativei de atentat asupra mareșalului Ion Antonescu ridică o întrebare fundamentală pentru istoriografia românească. Întrebare la care de acum încolo va trebui să se răspundă. Dacă Mareşalul negocia cu Aliaţii, deci inclusiv cu sovieticii, de ce s-a încercat lichidarea fizică a lui? Să fi fost toate discuţiile doar o şaradă? A câta oară am fost traşi pe sfoară? Prin descoperirea acestor documente, atentatul de la Olăneşti devine o bornă de neocolit în istoria neamului românesc. Mărturiile arhivistice confirmă scrierea din articolele fostului şef al singuranţei vâlcene (Serghie Iandola – n.n. I.M.), care susţine în „Atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru”: „Unul dintre legionarii paraşutaţi, Tudor Djonat, s-a deplasat şi el la Băile Olăneşti pentru a lua legătura cu un curier legionar, soţia unui preot din Râmnicu Vâlcea. Până a-şi întâlni legătura, Djonat a intrat într-un restaurant din staţiune, unde a consumat o cantitate mai mare de băutură. În stare de ebrietate, Djonat a plecat apoi spre locul întâlnirii. Din nefericire pentru el a fost însă recunoscut de comisarul Milcom, aflat pe terasa unui restaurat din centrul staţiunii. Milcom stătea la masă cu Serghie Iandola, şeful Siguranţei vâlcene, şi cu Ştefan Theodorescu, poliţistul care urma să răspundă de securitatea mareşalului Antonescu la Băile Olăneşti. La celelalte mese se aflau Piki Vasiliu, Eugen Cristescu, cât şi avocatul Radu Liveazeanu. Milcom vorbea tocmai despre… Tudor Djonat, având informaţii despre el de la Gheracostea, legionarul care se predase. Iandola îi povestea că îl cunoştea pe fratele acestuia, pe Ion Djonat, refugiat basarabean din Soroca, stabilit la Râmnicu Vâlcea şi a cărui soţie era evreică. N-au trecut 30 de minute de când se aşezaseră la masă, când Milcom a observat că din direcţia vilei mareşalului, vila Scarlat, cobora un ofiţer în uniformă de căpitan, mergând puţin legănat. Avea vestonul descheiat la gât, iar chipiul era ţinut în mână. Comisarul s-a sculat în picioare ca fulgerat, l-a fixat cu privirea şi a spus perplex: «D-le şef, acesta este Djonat!». El s-a repezit la Djonat, l-a apucat pe la spate de ambele mâini, iar în acelaşi timp şeful de poliţie Ştefan Thedorescu i-a ieşit în faţă, Djonat fiind astfel complet imobilizat. Djonat a fost recunoscut de comisarul Milcom cu destulă greutate, totuşi, datorită unei operaţii estetice, care i-a modificat fizionomia obrajilor şi a bărbiei. Milcom îl ştia însă foarte bine din perioada rebeliunii legionare din 1941, Djonat fiind şi unul dintre participanţii la asasinatele de la Jilava, din seara zilei de 27 noiembrie. Comisarul îl filase şi după aceea. Dar, după reprimarea rebeliunii legionare, Djonat fusese trimis pe frontul rusesc. De fapt, Antonescu îi trimisese în prima linie a frontului pe toţi legionari prinşi după rebeliune, pentru a-i extermina. Piki Vasiliu i-a pus o întrebare, dar Djonat a răspus obraznic: «Domnule general, cu dumneavoastră nu stau de vorbă! Vin într-o misune specială şi nu iau contact decât cu dl. general Şteflea!». Acesta era şeful Marelui Stat Major al Armatei. La acest răspuns a intervenit colonelul de jandarmi Ionescu, care l-a înjurat pe Djonat. Acesta a replicat tăios: «D-le colonel, nu mă înjura, sunt ofiţer român ca şi dumneata!» […]”[1].

În momentul dezvăluirii publice a cazului în presa locală (octombrie 1992), fostul şef al Siguranţei vâlcene, Serghie Iandola era unul dintre puţinii, poate singurul martor ocular în viaţă, relatările sale rezumându-se la propriile amintiri prezentate într-un scurt serial publicistic. După moartea sa, informaţiile apărute în presa au fost preluate, prelucrate şi repovestite, dar fără suport arhivistic sau de altă natură, unele conţinând chiar inexactităţi. Atentatul contracarat din iulie 1944 impotriva Mareşalului Ion Antonescu, coroborat cu rebeliunea legionară, ambele dirijate de Moscova, dar şi cu actul de trădare naţională de la 23 august 1944 capătă sens şi crează noi baze de studiu pentru redarea adevărului istoric al acelor vremuri catastrofale pentru soarta României. Cartea dr. Florian Bichir este, în egală măsură oportună şi importantă prin documentele – elementele de noutate – prezentate şi rămâne cea mai completă relatare a cazului, bazată exclusiv pe documente de arhivă, scăpate – după cum afirmă autorul – de „periatul” cenzurii sovietice şi reproduse în facsimil în anexă. O relatare obiectivă, fără erori şi speculaţii personale.

ION MĂLDĂRESCU

SURSA: http://www.art-emis.ro

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI, 12-14 iunie 2015; citează fragmente din volumul Dr. Florian Bichir, „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu – ţinta paraşutiştilor sovietici”, Bucureşti, Editura RAO, 2015.
–––––––––––––––-
[1] Florian Bichir, Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu – ţinta paraşutiştilor sovietici, p.21-22.

Posted in DOCUMENTE DE ARHIVĂ, IN MEMORIAM, LUPTA PENTRU ADEVĂR, MARI ISTORICI | Lasă un comentariu

Atentat la Mareşal (3)

Atentat_la_Maresal_3Tudose P. Iorgulescu, un băiat de 13 ani, elev la Şcoala Primară cl. VII-a din Comuna Cheia, satul Gurguiata, va declara anchetatorilor: „În ziua de Sâmbătă 29 Iulie a.c., a venit la casa tatălui meu un căpitan decorat (este vorba despre Tudor Djonat – n.a), care a cerut mâncare şi ţuică de băut. A băut o litră de ţuică şi a plătit 500 lei. S’a îmbătat şi a cerut tatei să mă lase să-l duc peste deal la Călimăneşti, dar fără să trecem din Băile Olăneşti. Când să intrăm în Băile Olăneşti, m’a ameninţat cu pistolul pentru a mă speria, eu am fugit. Am spus tot acasă. Tot în ziua de Sâmbătă pe la ora 3 după masă am plecat la oi la tata, pe coastele Gurguiatei, pe deal am văzut doi indivizi îmbrăcaţi în haine de culoarea armatei. Când am fost văzuţi de aceşti indivizi s’au luat după mine şi au tras focuri de revolver, eu am fugit şi m’am ascuns, apoi am plecat la tata la oi. Tata a povestit jandarmilor cari patrulau pe acolo cele întâmplate, am fost luat şi am dus pe jandarmi, la locul unde au fost ei”.

O altă localnică, Smaranda D. Drăghici, de 15 ani, din comuna Olăneşti, „lengereasă la stabilimentul Băilor Olăneşti”, a povestit anchetatorilor: „în ziua de Sâmbătă 29 Iulie a.c., pe la orele 14 după masă, am văzut pe un ofiţer care sta de vorbă la scară la vila Liviu, cu o doamnă cu părul cărunt. Acest ofiţer l-am auzit cerând o adresă unde ar putea să găsească o maşină particulară să meargă la Călimăneşti unde are pe cineva bolnav. Doamna aceia a spus că ar putea găsi la hotelul Băilor din maşinile Domnului Mareşal, iar eu i-am spus să meargă la Primărie că poate găsi mai repede o maşină. El a spus că vrea repede şi o maşină particulară. Apoi a plecat spre hotelul băilor, eu l-am urmărit, el se uită iscoditor cercetând în toate părţile, apoi s’a întors înapoi şi a mers până dincolo de cartierul vilelor. Văzându-mă la casa D-lui Buzagiu, care l-a întrebat dacă nu este din cei cu paraşute, după vorba ce am avut-o eu cu ea înainte, el n’a răspuns, au venit doi copilaşi atunci ofiţerul acesta a scos 500 lei şi le-a spus că le dă bani dacă-i aduce o maşină. Noi ne-am vorbit să anunţăm un jandarm sau din garda D-lui Mareşal şi Elena Barbu a găsit doi subofiţeri de la Dl. Mareşal şi l-a arătat, apoi a fost ridicat de jandarmi şi poliţia din parc”.

Elena Barbu de 42 de ani, din comuna Olăneşti, „băişiţă la stabilimentul Băilor Olăneşti”, confirma cele spuse de Smaranda D. Drăghici. „A venit un ofiţer la noi care ne-a spus să-i găsim o maşină că ne dă bani. Dar eu cum vorbisem cu Smaranda despre paraşutişti l-am întrebat «Eşti din cei cu paraşute» el m’a întrebat imediat dacă mai sunt paraşutişti în Băi, eu nu am răspuns, atunci a văzut doi copii şi le-a spus că le dă 500 lei dacă aduc o maşină pentru el. A plecat cu copii iar eu am anunţat trei subofiţeri din garda D-lui Mareşal, care l-au înconjurat şi acest ofiţer a stat pe o bancă la intrarea în parc. Subofiţerul a anunţat şi acest ofiţer a fost ridicat de jandarmi dela garda Dlui Mareşal şi poliţie”[7].

La 10 ani de la eveniment, Securitatea îi interoghează pe participanți

Într-o primă declaraţie dată Securităţii, Iandola Serghie, comisar, şeful Biroului Poliţiei de Siguranţă din Poliţia Oraşului Râmnicul Vâlcea, nu-şi prea aducea aminte ce se întâmplase şi care era implicarea sa în acest caz. Era şi cazul să se ferească! „Cazul paraşutiştilor de la Olăneşti. În această chestiune nu am avut nici un fel de legătură după cum se constata din raportul meu către Direcţiunea Generală a Poliţiei, ci în mod întâmplător mă găseam la Olăneşti la restaurant, când s’a produs arestarea unui ofiţer la distanţa de 200 m. de mine, ce era paraşutat şi care mergea la postul de jandarmi ca să se predee şi m’am dus şi eu să văd cum s’a petrecut cazul şi am asistat la predarea lui postului de jandarmi Olăneşti împreună cu suma de 100.000 lei, un revolver şi o busolă. Ofiţerul era român şi se numea Djonat Theodor, nu am schimbat nici o vorbă cu el şi nici relaţiile nu mi s’a dat cum stau lucrurile deşi am cerut Comandamentului de jandarmi a Legiunei Vâlcea”[8].

Arestat, în urma interogatoriului de la 2 martie 1954, comisarului Iandola Serghie avea să-i revină memoria. Nu mai avea nimic de pierdut!

Întrebare: În procesul verbal de interogatoriu din 1 Martie 1954, ai arătat că în Iulie 1944, în com. Băile Olăneşti-Vâlcea au fost lansaţi un număr de 4-5 paraşutişti de un avion sovietic. Care a fost activitatea Dtale în cadrul acestei acţiuni?
Răspuns: În cadrul acestei acţiuni eu nu am desfăşurat nici un fel de activitate.
Întrebare: Detaliază tot ce cunoşti în legătură cu cele de mai sus?

Răspuns: În luna Iulie 1944, am primit dela Legiunea de Jandarmi o notă telefonică prin care mi se cerea să iau măsuri de identificare şi arestare a unui număr de circa 4-5 paraşutişti ce au fost lansaţi de un avion sovietic în jurul com. Băile Olăneşti, în cazul că aceştia îşi vor face apariţia pe raza oraşului Rm. Vâlcea. După 2 zile dela primirea acestei note telefonice a venit la Rm. Vâlcea numitul Anton Vulcan fost comisar ajutor şi agentul Sava Ţurcanu, ambii din Direcţia Generală a Poliţiei, cari erau detaşaţi la Preşedenţia Consiliului de Miniştri şi cari la aceea dată făceau parte corpul de pază al poliţiştilor de pe lângă Mareşal Antonescu – care se găsea la Olăneşti. Aceştia mi-au cerut să le pun la dispoziţie fişierul siguranţei fără a-mi spune despre ce este vorba. După ce au căutat în fişier au plecat la Olăneşti, şi mi-au spus că vor mai veni a doua zi cu maşina să mă ia la Olăneşti pentru a sta de vorbă cu Eugen Cristescu – Şeful S.S.I. A doua zi a venit o maşină şi am plecat la Olăneşti. Am aşteptat la hotel până la ora 12,30 pe Eugen Cristescu – însă acesta nu a venit. – În timp ce aşteptam pe Eugen Cristescu – am discutat cu Ştefan Teodorescu fost Şef de Poliţie, care era Şeful echipei de pază şi cu Anton Milcan. – Dela ei am aflat că la punctul Comanca s’au lansat 5 paraşutişti – îmbrăcaţi în uniforme de ofiţeri români – cari erau legionari. Că după ce au fost lansaţi s’au luat la ceartă cu care ocazie unul dintre ei a împuşcat pe unul din acel grup după care cel care săvârşise crima a plecat şi s’a predat Postului de Jandarmi. Mi-au mai spus că unul din cei lansaţi se bănueşte că ar putea fi găzduit de o studentă din Rm. Vâlcea, în care sens urmam să mi se ceară relaţii de Cristescu Eugen.

La orele 12,30 împreună cu cei doi am plecat să luăm masa la restaurant, unde am găsit la o masă mai mulţi ofiţeri împreună cu Eugen Cristescu şi Generalul Pichi Vasiliu – Ministru de Interne. În timp ce luam masa cu cei doi arătaţi mai sus a trecut prin faţa restaurantului un cetăţean îmbrăcat în uniformă de cpt. de artilerie (uniforma armatei române) cu bonetă în mână şi cu nasturii desfăcuţi la haină. Anton Milcan văzându-l s’a adresat şefului de Poliţie Teodorescu spunându-i că ofiţerul îmbrăcat în uniformă de căpitan este legionarul Djonat Teodor pe care el l-a filat timp de 6 luni în Bucureşti când făcea serviciu la Dir. Generală. Atunci Teodorescu Ştefan l-a întrebat de circa 2-3 ori pe Anton Milcan dacă nu greşeşte, iar acesta susţinând cele arătate mai sus am plecat amândoi în urma ofiţerului căpitan pe care l-am oprit, iar căpitanul nevoind să se supună s’a petrecut o busculadă între ei.

Ofiţerii cari erau la masă cu Eugen Cristescu, văzând busculada dintre 2 civili şi un militar au fugit întracolo cu care ocazie am plecat şi eu în acel loc. Ajungând acolo am auzit discuţia violentă dintre căpitanul arestat şi Colonelul de Jandarmi Ionescu al cărui nume l-am aflat ulterior. Căpitanul adresându-se colonelului i-a spus: «că nu stă de vorbă cu nimeni decât cu Generalul Şteflea sau Mareşalul Antonescu pentru că a venit într’o misiune». Cu aceea ocazie am văzut la cei 2 poliţişti un pistol Bereta, mai multe bancnote a 500 lei şi o busolă. Colonelul Ionescu a ordonat să fie dus la Postul de jandarmi, iar căpitanul a spus că refuză să meargă la postul de jandarmi şi că merge cu cei 2 poliţişti pe care îi cunoaşte. Eu împreună cu cei 2 poliţişti şi cu căpitanul am plecat la Postul de Jandarmi Olăneşti unde Teodorescu Ştefan a încheiat un proces verbal de predarea sus numitului Postului de jandarmi împreună cu corpurile delicte şi obiectele găsite asupra căpitanului (suma de 105.000 lei). Proces-verbal pe care l-am semnat atât eu cât şi Milcan Anton ca martori. Predarea s’a făcut Plut. Popa. După aceasta a venit la Postul de Jandarmi colonelul Ionescu care ne-a cerut să părăsim postul şi astfel noi am plecat. După 30 minute am plecat la Râmnicu Vâlcea şi am raportat inspectoratului cele de mai sus menţionând că jandarmii au refuzat să-mi dea relaţii amănunţite în acest sens. Mai târziu am aflat că ei au venit ca să atenteze la viaţa Mareşalului Antonescu. După ce am citit cuvânt cu cuvânt prezentul proces-verbal de interogatoriu şi am constatat că corespunde întocmai cu cele declarate de mine susţin şi-l semnez”[9].
– Va urma –

ION MĂLDĂRESCU

SURSA: http://www.art-emis.ro

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI, 12-14 iunie 2015 şi citează fragmente din volumul Dr. Florian Bichir, „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu – ţinta paraşutiştilor sovietici”, Bucureşti, Editura RAO, 2015.
––––––––––––-
[7] A.C.N.S.A.S. Fond Informativ I 375802
[8] A.C.N.S.A.S., Fond Informativ D I 310033, Vol. 1.
[9] A.C.N.S.A.S., Ibidem

Posted in DOCUMENTE DE ARHIVĂ, IN MEMORIAM, LUPTA PENTRU ADEVĂR, MARI ISTORICI | Lasă un comentariu